in

Casa Superbă Din Mijlocul Naturii

Casa Superbă Din Mijlocul Naturii

Casa Superbă Din Mijlocul Naturii
Casa Superbă Din Mijlocul Naturii

Aceasta casă superbă ascunsă în mijlocul naturii poate fi unul din motivele pentru care ar trebui să ai în vedere o excurisie în Alaska. După cum s-ar spune, timpul nu iartă pe nimeni și ar trebui să explorezi lumea cât mai repede cu putință. Și dacă tot e în capătul celălalt al lumii, de ce să nu începi chiar cu Alaska?

Deoebita casă, poreclită de către localnici „Dr. Seuss House” este localizată în apropierea orașului Willow. Arhitectura deosebită are o poveste foarte interesantă în spate. Proprietarul original al ciudatei și în același timp frumoasei construcții a lucrat la extinderea verticală a casei timp de 10 ani. Din păcate, acesta a decedat și casa a fost abandonată.

De ce a continuat vechiul proprietar să extindă casa? Atunci când a construit pentru prima dată casa, aceasta avea priveliște către Denali/Mt McKinley. A construit casa după un incendiu al pădurii, așadar toți copacii din zonă erau scunzi. O dată cu trecerea timpului, copacii creșteau din ce în ce mai înalți, iar vederea pe care o avea casa era încet-încet ascunsă.

Proprietarul a decis că trebuie să facă ceva în privința asta și a mai adăugat un nivel casei sale. Cu trecerea timpului, copacii tot creșteau și depășeau nivelul casei, iar proprietarul a fost nevoit să mai adauge câte un nivel până la atingerea unei înălțimi satisfăcătoare.

Din păcate casa este acum în paragină, dar cineva a cumpărat recent casa și plănuiește să o renoveze complet. Casa „Dr Seuss Home” va fi în curând restaurată la gloria de altă dată iar oamenii care cutreieră sălbăticia Alaskăi vor avea un motiv în plus de a ajunge acolo.

Casa Superbă Din Mijlocul Naturii
Casa Superbă Din Mijlocul Naturii

dr-seuss-house3

 

dr-seuss-house1

dr-seuss-house4

dr-seuss-house5

dr-seuss-house6

dr-seuss

Ce părere ai despre această casă? Ai vedea-o construită undeva în Fundătura Ponorului? Așteptăm părerile tale în secțiunea de comentarii de mai jos.

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

25 De Căței Care Se Joacă De-a V-ați Ascunselea

Ultimul An Al URSS În Imagini 1990-1991